Alegerile parlamentare din Turcia de ieri au fost un cutremur electoral. Partidul Justiției și Dezvoltării (Partidul AK) de guvernământ și-a văzut scăderea dramatică a cotei sale din parlament: a câștigat aproape 50% din voturi la alegerile generale din 2011 și doar 40,8% duminică. Aceste alegeri marchează sfârșitul ascensiunii actualului președinte Recep Tayyip Erdogan și începutul unui capitol mai pluralist în politica turcă.
Pentru prima dată, Partidul Democrat al Poporului (HDP) pro-kurd a depășit pragul electoral notoriu de ridicat al Turciei cu 13% din voturi. Câștigând 80 de locuri în parlament, în loc de cele 60 de locuri așteptate, HDP a lăsat Partidul AK cu doar 258 de locuri. Aceasta înseamnă că partidul favorit al lui Erdogan nu va putea să formeze singur un guvern, cu atât mai puțin să învoiască un referendum pentru o nouă constituție. Acest lucru a fost o mare surpriză pentru mulți observatori, deoarece sondajele de opinie publică care au condus la alegeri sugerau că HDP ar putea să nu reușească să treacă pragul de 10%, iar partidul AK ar putea câștiga cele 330 de locuri necesare pentru a convoca un referendum.
Electoratul turc a transmis două mesaje clare cu aceste alegeri. În primul rând, Turcia s-a săturat de trufia lui Erdogan. Există o frustrare crescândă cu Partidul AK și cu atât mai mult cu fostul său lider de partid Erdoğan (care a devenit primul președinte ales popular al Turciei în august anul trecut, cu aproape 52 la sută din voturi). Ce explică scăderea sa în popularitate?
Erdogan a manifestat un stil din ce în ce mai autoritar, nesocotind valorile democratice de bază precum libertatea presei și a expresiei. De la victoria electorală a Partidului AK din 2011, el a lansat frecvent atacuri împotriva independenței organismelor de reglementare. Până la alegerile din acest an, Erdoğan a încălcat cu nerăbdare constituția Turciei – care îi obligă pe președintele să rămână neutru în timpul alegerilor parlamentare – prin utilizarea resurselor statului pentru campania pentru Partidul AK, prin interzicerea accesului în timp de antenă reprezentanților partidului de opoziție în mass-media de stat și prin trântirea opoziţiei cu fiecare ocazie. Ultimul pahar pare să fi fost interesul lui Erdogan de a transforma sistemul parlamentar vechi de aproape șapte decenii al Turciei într-un regim prezidențial cu separarea puterilor redusă.
Acest lucru ne aduce la cel de-al doilea mesaj clar al electoratului, și anume că instituțiile turcești – cum ar fi sistemul judiciar, poliția, organizațiile media de stat și organismele de reglementare economică, inclusiv banca centrală – ar fi trebuit să-și susțină mai bine poziția și să reziste agresiunii lui Erdogan.
Electoratul turc are, de asemenea, o istorie de susținere a celor defavorizați. În 2007, armata a încercat să intervină în politică și să prevadă președinția ministrului de externe de la acea vreme, Abdullah Gül. Guvernul a cerut alegeri anticipate și a văzut cota sa de voturi crescând de la 34 la 47 la sută - o creștere parțial atribuită amestecului armatei. Într-o manieră oarecum paralelă, electoratul de astăzi pare să considere HDP ca fiind o persoană defavorizată. Limbajul agresiv al lui Erdogan împotriva copreședintelui HDP, Selahattin Demirtaș și a lui răspuns insensibil explozia care a ucis doi și a rănit peste 100 de susținători HDP cu două zile înainte de alegeri pare să fi evocat un răspuns simpatic în favoarea HDP. Așa cum alegătorii au pedepsit orgoliul armatei în 2007, Erdogan este acum pedepsit răsunător pentru egoismul său.
Agenda incluzivă și liberală a HDP este, de asemenea, atrăgătoare pentru mulți turci liberali. În timp ce problema kurdă rămâne în centrul partidului, HDP a făcut-o exprimat o dorință pentru a deveni un avocat la nivel național al maselor subreprezentate care sunt sătui de actualul guvern, precum și de partidele de opoziție. Din acest motiv, HDP are o cotă de 10 la sută pentru persoanele LGBT și o cotă de 50 la sută pentru femei în listele sale electorale. Acest lucru este incredibil de promițător, deoarece sugerează că HDP este un partid care depășește politicile identitare etnice. Aceasta poate fi cea mai importantă contribuție la democrația turcă într-un moment în care Orientul Mijlociu este sfâșiat de identitate și politică religioasă.
Cu toate acestea, este important să ne amintim că 40 la sută din electorat a votat încă pentru Partidul AK, dându-i cel mai mare număr de locuri în parlament. Compoziția actuală a parlamentului – cu 258 de locuri pentru Partidul AK, 132 de locuri pentru Partidul Popular Republican (CHP), 81 de locuri pentru Partidul Acțiune Naționalistă (MHP) și 79 de locuri pentru HDP – va forța Partidul AK să conducă fie o minoritate. guvern cu sprijin extern sau pentru a forma o coaliție.
Ambele scenarii necesită compromis, chiar elementul de politică pe care Erdogan și Partidul AK s-au străduit să-l ignore. Politica de coaliție va forța, de asemenea, Partidul AK să se reorienteze asupra implementării de politici concrete și eficiente pentru a obține sprijin, spre deosebire de utilizarea limbajului polarizant.
Într-un discurs după apariția rezultatelor, prim-ministrul Davutoğlu a subliniat că vointa nationala fusese exprimată. Acest lucru ar putea sugera începutul a ceea ce a lipsit extrem de mult în politica turcă: un partid politic cu o viziune clară – bazată pe valori democratice și o economie de piață deschisă bine reglementată – care poate atrage atât seculariștii conservatori, cât și tinerii liberali. Un astfel de partid ar putea apărea fie dintr-o transformare completă a Partidului AK, fie din ca politicieni individuali să se desprindă de propriile rânduri de partid pentru a se uni sub un nou partid. Suplimentarul perspectivele unor alegeri anticipate poate foarte bine să accelereze acest proces.
Alegerile de duminică, cu o rată de participare de 86,63%, permit un optimism rar cu privire la viitorul democratic al Turciei. Electoratul și-a demonstrat angajamentul față de o ordine liberală și a lovit două păsări din o gură: a înlăturat cea mai gravă amenințare la adresa democrației turce (un regim prezidențial sub Erdogan), încurajând totodată o mai mare diversitate în parlament (cu HDP depășind pragul). Publicul a oferit, de asemenea, o a doua șansă Partidului AK, cerând să-și revizuiască politicile de reformă economică și politică susținută de aspirațiile de aderare la UE, care au dus cândva la popularitatea electorală și la prestigiul internațional. Dar vor asculta Erdogan și Partidul AK? Rămân provocări masive și va fi interesant de văzut cum noul parlament abordează repercusiunile recentei guvernări a Partidului AK, și anume o economie în declin, o politică externă eșuată și instituții slăbite.